Aveam nevoie să învingem Olanda, dar, din păcate, am jucat fără agresivitate, nu i-am forțat pe adversari să greșească, iar în apărare nu am reușit să anticipăm intrările lui Van Persie.
Totuși, în ciuda jocului mai puțin reușit, nu trebuie să-i punem pe băieți la zid. Dacă noi, din poziție de outsideri o să fim negativi, atunci cum trebuie să reacționeze francezii, vicecampionii mondiali, care au plecat acasă cu coada între picioare? Să fim realiști și să recunoaștem un lucru: condiția noastră nu era să depășim această grupă! Noi, de fapt, ne-am autodepășit remizând cu Franța și Italia. Îmi pare rău că Mircea Sandu a spus despre băieți că n-au fost profesioniști în meciul cu Olanda.
Cum puteau să fie profesioniști cu Franța și Italia, dar nu și cu Olanda? E o greșeală să spui așa ceva! Cum la fel e o greșeală să spui că am fost eliminați din cauza penalty-ului ratat de Mutu. Până la urmă, Adi „a inventat“ golul nostru cu Italia, singurul la Euro! Să fim mândri de echipa noastră și să recunoaștem că după acest turneu am avut numai de câștigat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER